Ochelari de soare pentru seniori

Pe măsură ce avansăm în vârstă, ochii—la fel ca restul organelor din corpul uman—trec printr-un proces natural de îmbătrânire. Ca urmare a acestui fenomen, ei devin mai sensibili la lumină, la radiațiile UV, precum și la alți factori de mediu, iar capacitatea lor de a oferi o vedere clară scade.

Purtarea ochelarilor de soare reprezintă, poate, cel mai important gest prin care, indiferent de vârsta pe care o avem, ne putem proteja vederea împotriva radiațiilor nefaste. Însă nu toți ochelarii de soare au aceleași proprietăți, și nu toți oferă același nivel de protecție. Pentru un maximum de eficiență, ochelarii de soare destinați persoanelor în vârstă trebuie să vină la pachet cu un set foarte specific de performanțe.

Prin alegerea ochelarilor de soare potriviți și prin luarea altor măsuri de protecție a ochilor, se poate preveni apariția unor anumite afecțiuni oculare, iar vederea clară poate fi păstrată pentru mulți ani.

Nevoile particulare ale persoanelor în vârstă, în materie de ochelari de soare

Îmbătrânirea ochilor se manifestă, de obicei, prin disconfort și probleme de vedere. Dar scăderea performanțelor vizuale odată cu înaintarea în vârstă reprezintă un fenomen perfect natural, pe care marea majoritate a oamenilor îl încearcă în a doua parte a vieții. Există însă și suficiente cazuri în care, odată cu trecerea timpului, pot apărea patologii mult mai periculoase, ca sindromul ochiului uscat, degenerescența maculară și cataracta. Din aceste motive, le recomandăm seniorilor să utilizeze ochelari de soare cu lentile special proiectate pentru ochii îmbătrâniți. 

Apoi trebuie avut în vedere faptul că mulți seniori trebuie să poarte în permanență ochelari de vedere. Pentru ei, cea mai indicată alegere, când vine vorba despre ochelarii de soare, sunt acele modele care pot fi purtate peste cei de vedere (clip on) sau folosirea unor lentile care să rezolve în același timp, și protecția anti UV, și problemele de vedere. 

În plus, în cazul persoanelor mai în vârstă posibilitatea existenței unor probleme legate de mobilitate sau de dexteritate este mult mai mare. De aceea, este recomandat ca ei să evite modelele mai complicate, care necesită ajustare sau care sunt mai dificil de manevrat.

Nu în ultimul rând, există diferențe evidente legate de stil. De regulă, în comparație cu cei de 30, 40 de ani—ca să nu vorbim de adolescenți sau de tinerii de 20, 25 de ani—persoanele în vârstă au alegi vestimentare mult mai reținute și mai conservatoare. Acest lucru se aplică și atunci când vine vorba despre alegerea ochelarilor de soare.

Caracteristici ale ochelarilor de soare destinați persoanelor în vârstă

Le recomandăm seniorilor ca înainte de a-și alege ochelarii de soare, să ia în considerare câțiva factori. De seriozitatea cu care vor aborda acest proces depinde atât sănătatea ochilor lor, cât și nivelul confortului pe care îl vor resimți atunci când vor purta ochelarii.

În primul rând, este esențial ca ochelarii de soare aleși să ofere protecție 100% împotriva razelor UV. Acest aspect reprezintă cea mai importantă măsură de protecție împotriva deteriorării performanțelor ochilor și de diminuare a riscului de apariție a anumitor afecțiuni oculare, cum ar fi cataracta și degenerescența maculară. 

Un alt factor important de luat în considerare este nivelul de lumină pe care îl pot gestiona în mod optim lentilele. Marele avantaj al lentilelor închise la culoare este protecția bună pe care o oferă împotriva strălucirilor. Însă ele au un minus: în lumină slabă, percepția conturului obiectelor este simțitor mai dificilă. De aceea, le sugerăm persoanelor în vârstă să opteze pentru ochelari cu lentile care au o nuanță de intensitate mică sau medie. Acestea pot oferi o protecție adecvată, permițând în același timp o bună vizibilitate.

Confortul în utilizare este un alt criteriu care merită luat în considerare. Pentru cei care purtarea unor ochelari de vedere este obligatorie, ideale ar fi niște lentile de soare care să se poată instala deasupra acestora. Și există astfel de modele, dotate cu cleme speciale sau cu magneți, care pot fi ușor atașate, respectiv detașate de rama ochelarilor de vedere.

Persoanele în vârstă, cu probleme de mobilitate sau dexteritate, au posibilitatea să aleagă ochelari de soare cu design simplu și ușor de utilizat.

Mentenanța corectă le asigură ochelarilor de soare o viață mai lungă

Dar alegerea ochelarilor potriviți reprezintă doar prima—și cea mai importantă—parte a pachetului de măsuri pe care seniorii trebuie să îl ia în calcul. Odată ce au fost aleși ochelarii corecți, pentru a putea avea parte un timp cât mai îndelungat de beneficiile oferite de aceștia, purtătorul trebuie să se asigure că le acordă grija cuvenită.

Curățarea și depozitarea în mod corespunzător a acestora sunt două aspecte care trebuie tratate cu seriozitate. Pentru curățarea este recomandată utilizarea unei cârpe moi, de preferință din microfibră, împreună cu o soluție specială de curățare. Nu trebuie folosite substanțe chimice agresive sau materiale abrazive, deoarece acestea pot deteriora lentilele. Mai multe detalii despre acest subiect, găsești în acest link.

Atunci când nu sunt folosiți, ochelarii de soare trebuie depozitați în toc sau într-o husă. Astfel ei vor fi protejați împotriva eventualelor deteriorări accidentale sau a celor cauzate de praf ori de contactul cu diverse corpuri străine.

Alte măsuri pe care seniorii pot să le ia în vederea asigurării sănătății ochilor

Persoanele în vârstă care vor să aibă parte de o vedere bună pentru o perioadă cât mai lungă de timp, le sugerăm să își creeze o rutină din efectuarea unor examene oftalmologice. Vizita la oftalmolog trebuie să reprezinte un obicei anual, sau chiar mai frecvent, dacă specialistul o recomandă.

Ochii seniorilor sunt foarte sensibili la efectele anumitor factori de mediu, ca de exemplu: praful, vântul și aerul uscat. De aceea, purtarea ochelarilor de soare atunci când practică activități în aer liber, sau atunci când lucrează în medii cu praf sau vânt, poate ajuta la prevenirea iritației și uscării ochilor.

Iar atunci când se angajează în activități care ar putea provoca leziuni oculare, cum ar fi sportul sau lucrările de construcții, le recomandăm seniorilor—ca de altfel tuturor celor care citesc aceste rânduri—să poarte ochelari de protecție.

Protecția corectă a ochilor, o prioritate pentru persoanele în vârstă

În concluzie, purtarea unor ochelari de soare de calitate reprezintă cea mai bună protecție împotriva radiațiilor UV și a strălucirilor. Acest lucru este cu atât mai important în cazul seniorilor, întrucât după o anumită vârstă, ființa umană devine mult mai sensibilă în fața unor afecțiuni oftalmologice grave, ca de exemplu cataracta și degenerescența maculară.

De reținut că atunci când se face selecția ochelarilor de soare este esențial să se aibă în vedere criteriile importante pentru această categorie de vârstă: protecția oferită împotriva razelor UV, alegerea unui model simplu care să poată fi manevrat cu ușurință și acordarea atenției cuvenite operațiunilor de curățare și depozitare.

Indiferent dacă subiectul acestui articol te privește în mod direct, sau dacă l-ai lecturat ca să înțelegi mai bine care sunt nevoile unui părinte sau a unei rude mai în vârstă, suntem aici ca să îți rezolvăm problemele. Te așteptăm la Iris Optic pentru un consult oftalmologic gratuit. Împreună vom putea găsi soluția potrivită.

Programează-te chiar acum completând acest formular, sau la numărul de telefon: 0733 267 826.

popup consultatie gratuita