Alegerea ramei în funcție de personalitate și de stilul de viață

Ochelarii sunt, mai întâi de toate, un dispozitiv medical al cărui funcție constă în corectarea anumitor probleme oftalmologice. În al doilea rând însă, ei sunt un accesoriu care poate completa în mod fericit ținuta purtătorului sau, dimpotrivă, poate să o compromită.

În alegerea ochelarilor de vedere există un criteriu care nu poate fi negociat. Ne referim la prescripție. Adică la numărul de dioptrii care a fost recomandat de către optometrist sau de către medicul oftalmolog. Respectarea indicației primite de la specialist este obligatorie, întrucât de ea depinde rezolvarea problemei ochilor. 

În schimb, în ceea ce privește ramele, aici putem să ne jucăm. Și asta deoarece, mai întâi de toate, ele au un rol estetic. Cu ajutorul ramelor purtătorul de ochelari poate transmite mesaje în legătură cu personalitatea sa și cu stilul de viață pe care l-a îmbrățișat.

Înțelegerea și asumarea propriei personalități reprezintă primul pas în alegerea ramei potrivite

Se poate spune că alegerea făcută este una corectă doar în clipa în care purtătorul este în acord deplin, atât din punct de vedere mental cât și estetic, cu genul de ramă pe care o poartă. Iar ca să se ajungă aici, este nevoie de multă sinceritate, și de o doză serioasă de auto-asumare. Cu alte cuvinte, pentru a putea face o alegere cât mai relevantă, cel în căutare de ochelari trebuie să știe cine este. 

Unele persoane sunt extrovertite și mai aventuroase. Atitudinea lor față de ceilalți este deschisă și prietenoasă, iar acest lucru se reflectă și în alegerile vestimentare pe care ei le fac. Când vorbim despre tipul de ochelari care li se potrivesc acestor curajoși, ne gândim la rame cu forme puțin comune, la culori îndrăznețe, sau chiar la modele de ochelari mai mult sau mai puțin extravaganți, spre exemplu wraparound. 

La celălalt capăt al spectrului avem persoanele introvertite, care pun preț pe discreție și care, sub nici o formă, nu vor să iasă în evidență. În aceste cazuri, ramele trebuie să fie unele clasice, rotunde sau dreptunghiulare, iar culoare lor una rezervată, de preferință negru sau argintiul metalului din care acestea sunt fabricate. Aleși în acest fel, ochelarii vor deveni încă un indiciu care le va semnala celor cu care posesorul intră în contact, că au de-a face cu un profesionist.

Alegerea corectă a ramelor în funcție de stilul de viață

Un alt factor care trebuie avut în vedere este stilul de viață. Specificațiile care definesc rama ideală sunt net diferite pentru o persoană activă sau pentru cineva care are nevoie de ochelari doar pentru a desfășura activități care nu implică mișcare sau efort fizic.

Dacă pentru aceștia din urmă ramele confortabile și elegante, fabricate din plastic, reprezintă alegerea cea mai inspirată, pentru oamenii activi, care nu pot sta locului o clipă, ramele trebuie să fie durabile și ușoare, cum sunt de exemplu cele din titan.

În ceea ce privește recomandările noastre pentru sportivi, aici discuția este mai amplă, și din acest motiv i-am dedicat un întreg articol.

Alte câteva criterii care trebuie avute în vedere 

Alegerea ramelor ochelarilor reprezintă o decizie cu un puternic impact asupra întregii ținute. Chiar dacă moda este un domeniu destul de permisiv, iar propriile preferințe estetice implică un nivel consistent de subiectivitate, există câteva reguli care pot să simplifice efortul dedicat găsirii variantei potrivite.

În primul rând, ramele trebuie să completeze în mod fericit forma feței. De exemplu, pentru persoanele cu o față rotundă, o soluție bună sunt ramele dreptunghiulare, în vreme ce ramele rotunde sunt potrivite persoanelor cu o față pătrată. Găsești mai multe detalii despre acest subiect în link-ul acesta.

Felul în care culoarea tenului este complimentată de cromatica ramei este un alt aspect care trebuie înțeles. În acest sens există câteva reguli care odată avute în vedere, îți vor scurta în mod substanțial căutările. Află tot ce trebuie să știi despre subiect, din acest articol.

Dar alegerea viitoarei rame de ochelari nu trebuie să devină un pat al lui Procust. Nu există reguli bătute în cuie, și nu există o singură variantă bună. Dimpotrivă: există nenumărate variante care vor fi mai mult sau mai puțin fericite, în funcție de modul în care te vei simți tu atunci când vei purta următoarea pereche de ochelari.

Te așteptăm la Iris Optic, ca să îți găsești ochelarii preferați

Toate aspectele pe care le-am descris mai sus îți vor da un set de criterii care să îți orienteze căutările. Însă, până la urmă tu ești cel care urmează să poate ochelarii, și tu trebuie să te simți împăcat cu alegerea făcută. 

Prin urmare, te așteptăm în oricare dintre magazinele Iris Optic din București, cu un portofoliu extrem de generos, pentru ca împreună să găsim ramele pe care ți le dorești.

Și întrucât bunele practici recomandă efectuarea unui consult înainte de achiziționarea unei noi perechi de ochelari, îți oferim o consultație oftalmologică gratuită. Programează-te chiar acum completând acest formular, sau la numărul de telefon: 0733 267 826.